Toamna si Sufletul meu...

De ce oare mi se pare atat de trista toamna?? Poate pentru ca am sosit pe acest pamant  primavara…si se spune ca, anotimpul in care te-ai nascut devine anotimpul favorit… Recunosc ca ma incanta si pe mine uneori toamna ..cu parfumul ei specific, cu crizantemele,  tufanelele si toate florile  ei, parca o mana invizibila si geniala picteaza in mii de nuante pastel natura  intreaga, uneori si ruginiul frunzelor  e fascinant....dar toate astea mie  imi aduc aminte de ceva vechi , prafuit, ruginit si uitat…Sincer??  m-as lipsi bucuroasa de frumusetea ei  prefacuta…pentru ca  ea nu are culorile vii si parfumul ametitor al florilor de primavara si nici padurile verzi si minunatii trandafiri ai verii.... Cu sufletul ei hapsan   calca  totul in picioare fara mila....chiar si propriile-i flori cu bruma le rapune...dezbraca natura de tot ce ne incanta privirile si sufletul, intra cu indrazneala in gandri, le intuneca si le arunca pe aripile  vantului ei rece si nebun…pasarile cerului inspaimantate fug si ele grabite din calea ei spre alte zari pline de soare.. 

 nici visele nu au scapare, nu mai sunt vii..
parca sunt moarte, iar sperantele se risipesc in fum si  amintirile, timide si  rusinate parca de o vina ce n-are nici o vina, incep incet, incet  sa doara.  Nu te suport toamna....orice ai face..
asta e singurul meu cusur sau, mai bine zis, unul dintre ele (ca's multicele la numar   ) ..Si totusi, chiar daca nu iubesc toamna...Iubesc cu toata fiinta mea  natura si  tot ce inseamna ea,  o ADOR ,  pentru ca  "atunci cand NATURA se straduieste sa zamisleasca o faptura cu adevarat frumoasa, pare sa-si dea silinta sa o faca desavarsita'''…Armando Palacio Valdes]

Frunza de pe ram tot plange
Apoi cade si se strange...
Vantul vine si-o culege
Si cu el , la drum va merge..

Dorul meu dup-o iubire
A plecat fara de stire...
Tainicule dor,
In zadar te alint..
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrimi de dor...
Pica dintr-un nor...
Trandafirii mor

Cand vine toamna sufletul  mi-e  parca amortit, trist si pustiit… aripile ma dor si nu mai pot sa zbor...totul e incredibil de trist..

Ne pregateste pentru iarna...pe naiba...ce ne ofera iarna??...aproape nimic, doar  3 zile de sarbatoare, plus ajunul lor cu minunatele colinde... milioane de luminite multicolore  pe strazi...dar, bucuria sarbatorilor de iarna  e de scurta durata si doamna  Iarna  zaboveste prea mult, cred ca de noi se indragosteste si  uita sa mai plece...Prea mult timp e doar frig, zloata, alunecusi, nasucul, mainile si sufletul  ni le ingheata, si totul in jur e bocna si  hiberneaza ...Daca as putea, pe Dumnezeu l-as ruga ...sa faca in asa fel incat  friguroasa iarna sa tina doar  atat cat trebuie... din 8 Decembrie..pana in 6 Ianuarie..hai, treaca de la mine, pana pe 10 ianuarie, apoi...sa inceapa treptat sa se incalzeasca, urata iarna sa isi poarte pasii si multele ei cojoace pe alte meleaguri, sa se odiheasca...sa lase locul Primaverii sa topeasca zapezile, adierea ei calda si blanda  sa cheme pasarile cerului inapoi...sa renasca iar natura in toata splendoarea ei...si o data cu ea sufletele noastre si visele, si speranteleatunci  toate gandurile'mi  tac si doar inima'mi  vorbeste... atunci simt ca vibrez si eu odata cu pulsul naturii...doar atunci  pot dansa  odata cu norii pe muzica vantului... Ufff, doar vise... Sau, as chema zana cea rea,  nici nu mi-ar  pasa ca-i rea...si as ruga-o sa ma transforme intr-o ursoaica (oare cum mi-ar sta??  ) sa pot hiberna ca ea... sa pot dormi cu vise..sa fara vise...iar cand voi deschide ochii...sa vad   in gradina mea florile deja inflorite..sa fie  plina de ghiocei, toporasi, zambile si lalele..lilicacul si toti pomii sa fie in floare...sa ma cheme afara vioi ciripirul pasarelelor si zumzetul albinutelor...sa simt iar ca traiesc ca pot iubi tot ce e in jurul meu...sa pot zburda, visa, iubi   si spera...Din pacate nu e asa... trebuie sa astept si sa  asist neputincioasa, sa plang odata cu florile care incet se topesc sub bruma rea, sa ascult tanguirea jalnic de  trista a pomilor despuiati,

 si sa pasesc  trista, peste  frunzele moarte aruncate peste tot, fara mila, de bratele  nevazute ale  
vantului   turbat...si sa le simt  aroma amara, ruginie si trista...uff...cat e de trista toamna si cerul...si soarele..parca totul se sfarseste .. totul adoarme si  in intuneric si tacere dispare...

Opreste Doamne stol de randunele,

Ca iarasi vine toamna peste noi

Si ne gaseste de iubire goi…

Si visele..ah visele,ce s-o intampla cu ele??...

Opreste Doamne stol de pasari rare,

Ce-si lasa cuiburile prada iernii

Cum noi lasam iubirea prada vremii

Si visele…ah visele ..sir de tristeti amare…

Opreste Doamne…  frunza sa nu moara

Cand pasari trec in zborul lor grabit

Doar sufletul.. covor ingalbenit

Si visele..ah visele…s-au ratacit pe afara…

Opreste Doamne timpul nemilos

Ca am uitat sa ne traim iubirea..

Vedeam in tinerete numurirea…

Si visele…ah visele…dar ce folos??

(AmmA)